Manchester United, cel mai titrat club de fotbal din Marea Britanie, a obținut 233,3 milioane de dolari prin listarea la bursa de la New York, la un preț mai mic față de nivelul țintit de acționari, și va debuta în ședința de vineri, informează Mediafax, citând Bloomberg.
Echipa de fotbal și familia americană de afaceriști Glazer, care a cumpărat în 2005 clubul, au vândut un total de 16,7 milioane de acțiuni pentru un preț de 14 dolari pe unitate, potrivit unui comunicat transmis joi seară de Manchester United.
Volumul acțiunilor plasate pe bursă reprezintă o participație de 10% la club, iar prețul țintit în ofertă era de 16-20 de dolari pe acțiune.
Manchester United va intra la tranzacționare pe New York Stock Exchange începând de vineri, cu simbolul MANU.
Prețul obținut prin listare evaluează echipa la 2,9 miliarde de dolari, cu aproximativ 1 miliard de dolari mai mult decât clubul spaniol Real Madrid, potrivit datelor Bloomberg și Forbes.
Familia Glazer a păstrat 99% dintre voturile din acționariat, potrivit prospectului depus pentru listare, după structurarea acționariatului pe clase astfel încât acțiunile vândute pe bursă au câte un vot pe unitate, în timp ce titlurile păstrate de familie oferă câte 10 voturi.
Acționarii au vândut jumătate din acțiunile ofertate, iar clubul cealaltă jumătate, fondurile urmând să fie utilizate pentru plata datoriilor.
Real Madrid, fondat în 1902, cu nouă titluri Champions League în palmares, este evaluat la 1,88 miliarde de dolari, potrivit Forbes. New York Yankees, campioni de 27 de ori, valorează 1,85 miliarde de dolari.
Manchester United are 70 milioane de lire sterline (109 milioane de dolari) în cash, însă are datorii de 437 milioane lire, potrivit datelor de la jumătatea anului.
Vânzările clubului au totalizat 317,5 milioane lire sterline în anul fiscal încheiat la 30 iunie.
La cotația de 14 dolari pe acțiune la care va debuta pe bursă, Manchester va avea o capitalizare de piață de 2,29 miliarde dolari.